duminică, 26 iulie 2015

televizor

  (update: articolul acesta a fost scris demult,   acum am aproape 2 ani fără televizor și chiar nu-i simt lipsa, ba chiar sunt foarte bucuros că am renunțat la porcăria numită televiziune: am eliberat atât de mult timp pentru a face altceva). 

  Nu m-am uitat la televizor de 6 luni și mi-am anulat abonamentul la cablu tv. Nu știu cum să fac să anulez și taxa de la TVR (post edita: am scris aici cum renunți la taxa radio-tv). Mă simt bine și ușurat de povara limbajului suburban, a reclamelor, a urii, a emisiunilor idioate cu oameni idioți, curve, politicieni, securiști. În schimb, m-am uitat foarte mult pe youtube la documentare și filme și am trecut pe abonament internet la rcs-rds de la akta deoarece rds are bandă mai largă (dublă) la aproape același preț.
    Aproape că știu pe de rost toți dinozaurii descoperiți și toate cazurile de avioane prăbușite! :)

    Apropo de internet, nu știu ce fel de oameni sunt la akta de m-au sunat de 2 ori după anularea abonamentului de către mine ca să-mi propună să fac altul! De parcă ar fi îmbunătățit ce ceva preturile sau banda de transfer! Ha. Înainte de anulare i-am sunat eu și le-am propus să plătesc același preț ca la rds dacă îmi măresc banda de transfer la valoarea celei de la rcs-rds. Au zis că au prețuri fixe și nu se poate, iar pentru a avea aceeași bandă ca la rcs trebuie plătit dublu. O firmă total inflexibilă, opacă la nevoile clienților.