vineri, 29 aprilie 2011

fonturi cu diacritice

 Ai un saite ( site ) și vrei să afișezi diacriticile corecte indiferent de cine accesează pagina ! Ținînd seama de diversitatea sistemelor de operare, a navigatoarelor de internet și a fonturilor instalate pe mașinile oamenilor,  problema este destul de dificilă, dar nu imposibilă !
 Dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed ! Dacă omul nu are fontul potrivit pentru afișarea diacriticelor atunci vine fontul la el !

 Configurarea unui server Apache pentru a furniza un font care conține caracterele românești:
 1. Descarci fonturile DejaVu Sans ( fonturile fără serife sînt cele mai potrivite pentru afișarea textului pe monitoarele calculatoarelor ). Varianta DejaVuLGC conține și caracterele românești corecte adăugate chiar de un român prin 2004..
 2. Dacă preferi, poți modifica fontul folosind fontforge ( disponibil pentru Linux ). Poți scoate anumite caractere pe care nu le vei folosi niciodată și astfel vei micșora mărimea fișierelor!
3. Salvezi 2 versiuni ale fiecărui font: una în format eot ( pentru Internet Explorer < 9 ) și una în format ttf acceptat de majoritatea browserelor. De asemenea vei comprima versiunea ttf in format gzip și o salvezi cu extensia .gz.  
4. Încarci fonturile pe server. Vei avea 3 fișiere: varianta ttf, varianta eot și varianta ttf comprimată.
5. Configurezi fișierul .htaccess astfel:

RewriteEngine On
#verificare acceptare gzip
RewriteCond "%{HTTP:Accept-Encoding}" "gzip.*deflate|deflate.*gzip"
#verificare daca numele fisierului se termina in ttf
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME} "\.(ttf)$"
#verifica daca exista versiunea fisierului cu numele terminat in .gz
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME}.gz -s
#daca da, atunci redirectioneaza browserul catre varianta comprimata
RewriteRule ^.*$ %{REQUEST_URI}.gz [L]
#trimitere header corect
<FilesMatch "\.ttf\.gz$">
AddEncoding gzip .gz
ForceType "application/x-font-ttf"
</FilesMatch>


RewriteEngine On
#verif. gz
RewriteCond "%{HTTP:Accept-Encoding}" "gzip.*deflate|deflate.*gzip"
#fiser eot
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME} "\.(eot)$"
#exista varianta gz
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME}.gz -s
#redirectionare catre varianta gz
RewriteRule ^.*$ %{REQUEST_URI}.gz [L]
#header corect
<FilesMatch "\.eot\.gz$">
AddEncoding gzip .gz
ForceType "application/vnd.ms-fontobject"

</FilesMatch>
 



 Pentru fișierul eot, varianta comprimată gzip aduce modificări minore ale mărimii, pe cînd pentru fișierul ttf varianta comprimată aduce micșorarea mărimii chiar de 2 ori. Oricum, ceea ce fac rîndurile de mai sus este să instruiască serverul apache să furnizeze headerele corecte pentru tipurile ttf și eot și să transmită varianta comprimată a acestor fișiere în caz că există ( avantaj la economia de trafic )!
6. Introduci în pagina web sau în foaia de stil următoarele:

@font-face {
font-family: 'DejaVuSans';
  src: url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.eot');
  src: url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.eot?#iefix') format('eot'),
  url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.ttf') format('truetype');
   font-weight: normal;
   font-style: normal;
}

Mai sus am declarat fontul generic DejaVuSans ( poți să-l numești cum vrei ) și am stabilit că acest font poate fi găsit la adresa unde se află fișierele eot și ttf încărcate la pasul 4.

7. Pentru orice element al saitului ( paragraf, titluri, etc ) , deci pentru p, div, a, h1, etc care va fi afișat folosind fontul care suportă diacritice vei folosi în foaia de stil numele fontului generic creat mai sus. Exemplu:
 vreau ca toate paragrafele să fie afișate folosind acest font, deci voi scrie în foaia de stil ceva de genul

p {  font: 0.9em/0.9em "DejaVuSans",............} .

Observații: Am ales fontul DejaVu pentru că este un font cu licență liberă! Dacă vrei, poți să-l și modifici nu numai să-l folosesști! În plus, este un font destul de plăcut și textele se citesc foarte ușor ! Numărul sistemelor Windows care au acest font instalat este practic nul , deci de fiecare dată cînd cineva accesează saitul va descărca și fișierele fontului stocate pe server. Dacă acest font ar fi fost mai răspîndit, declarația din foaia de stil de mai devreme s-ar fi putut modifica astfel:
 p { font:0.9em/0.9em "DejaVu Sans", DejaVuSans",..................}
astfel nemaifiind necesară descărcarea fișierelor stocate pe server.

Există și versiunile italic și bold ale fontului, în caz că vrei să le folosești ( nu mai trebuie să introduci în foaia de stil o declarație de forma font-style:italic care distorsionează fontul normal, ci folosești direct versiunea italic a fontului care este mai aspectuoasă decît fontul normal distorsionat artificial ).

Singurul dezavantaj al acestei metode este traficul suplimentar de pe server , dar acest dezavantaj este neglijabil, de exemplu, în cazul unor personalități politice sau publice care trebuie să respecte limba în care comunică cu cetățenii sau cu partenerii! De asemenea, saiturile de referință aparținînd instituțiilor publice trebuie să comunice corect cu cetățenii iar acest lucru presupune, printre altele, folosirea diacriticelor.

Și dacă tot a venit vorba de persoane și instituții publice, trebuie spus că saiturile Camerei Deputaților, Senatului, Președinției, televiziunii publice TVR folosesc scrierea cu diacritice, deci s-a remediat cît de cît situația descrisă de dl. Pruteanu AICI.

Eu personal, am verificat  saiturile de pe primele poziții in clasamentul trafic.ro iar constatările sînt următoarele:

saitul       -       folosește sau nu diacritice

trilulilu.ro -                   da
sport.ro -                     nu
okazii.ro -                    nu
cancan.ro -                  da ( meniul principal nu, engleză )
forum.softpedia.com -  nu
libertatea.ro -               da
gsp.ro -                       da ( meniul principal nu )
220.ro -                      nu
a1.ro -                        nu ( meniuri în engleză )
tpu.ro -                       nu ( doar reclamele au diacritice )
click.ro -                    da ( meniurile principale nu )
prosport.ro -              parțial
adevarul.ro -               da (meniul principal nu )
stirileprotv.ro -            nu
creativemonkeyz.com - nu ( neinteligibil )
antena3.ro -                da ( meniul principal nu )
realitatea.net -             da
acasa.ro -                   nu
gandul.info -               da ( meniul principal nu )
ele.ro -                       nu
cinemagia.ro -            da
protv.ro -                   nu
tvr.ro -                       da
hotnews.ro -              nu

ejobs.ro -                  nu

De remarcat, saiturile trustului mediapro nu folosesc diacritice, ceea ce este tocmi contrariul unui slogan sau a unei emisiuni promovate de acest trust care sună   "România, te iubesc!".

În total, 44%  folosesc diacritice!

Din categoria politicienilor, am verificat din nou unele saituri aparținînd acestora iar situația este prezentată mai jos:

Rubricile sînt:
saitul -  folosirea diacriticelor  acum ( da sau nu ) -  folosea diacritice înainte ( da sau nu )

PSD
====
psd.ro - parțial , parțial
mirceageoana.ro - nu, nu
nastasewordpress.com - nu, nu
ioniliescu.wordpress.com - nu, nu
ancaalexandrescu.ro/blog - sait dispărut
ecaterinaandronescu.wordpress.com - da, da
cristiandiaconescu.wordpress.com - da, da
dannica.ro - nu nu
nichita.ro (gheorghe nichita ) - da, da
constantinnita.wordpress.com - parțial, da
victorponta.ro - da, da
iliesarbu.ro - da, da
emilradumoldovan - sait suspendat
carmenmoldovan.ro - da, da
tituscorlatean.ro - da, da
oananiculescumizil.wordpress.com - da, nu
anabirchall.ro - nu, nu

europarlamentari PSD
===============
rovanaplumb.ro - nu, ?
ioanmirceapascu.ro - nu, ?
adrianaticau.ro - da, ?
corina cretu - da, da
daciana sarbu nu, nu
victorbostinaru.ro -da, ?
sabincutas.ro - da, ?
catalinivan.ro - nu, ?
ioanenciu.ro - nu, ?
viorica dancila - nu are sait
ciprian tanasescu - fără sait

TOTAL PSD: 24 saituri, 50% cu diacritice
================================

PNL
====
chiliman.ro - da ( meniul principal nu ), da
adrianstef.ro - nu, nu
crinantonescu.ro - nu, parțial
blogdecampanie.dragosdinca.ro/blog/ - nu, nu
uioreanu.ro - parțial, parțial
liviujicman.blogspot.com - da, da
dianatusa.ro - da, da
mihaivoicu.wordpress.com - da, da
tudor-chiuariu.ro - da, da
vladumarius.blogspot.com - da, da
razvanpop.ro/blog/ - da, nu
nistoran.ro - nu, nu
bolojan.wordpress.com - da, da
georgedumitrica.blogspot.com - sait șters, nu
tariceanu.ro - da, da
alinagorghiu.ro - nu, nu
antoneltanase.ro - parțial, da
victorionescu.wordpress.com - nu, nu
trofintudorel.ro - sait dispărut, nu
rares-manescu.ro - nu, nu
danga.ro/blog/ - nu, nu


europarlamentari PNL
==============
noricanicolai.ro - da, da ( în meniul principal nu )
valean.eu (adina valean ) - nu, da
renateweber.eu - nu, nu
ramona-manescu.ro - nu, nu
cristianbusoi.eu - da, da

TOTAL PNL: 25 saituri, 40%  folosesc diacritice
=======================================

PDL
====
vasileblaga.ro - sait dispărut, nefuncțional
videanu.ro - nu, nu
turcanraluca.ro - nu, da
sulfinabarbu.ro - da, nu
liviunegoita.ro - da, nu
boureanu.ro - nu, nu
catalincroitoru.ro - da, da
gheorghe-stefan.ro - sait nefuncțional, ?
ridzi.ro - sait nefuncțional, da
paleologu.ro - sait nefuncțional, da
elenaudrea.ro/blog - da, nu
raduberceanu.ro - da, nu
ancaboagiu.ro - da, ?
funeriu.blogspot.com - parțial, ?
boghicevici.ro - nu, ?
mariastavrositu.ro - da, ?
boldeamihail.ro - da, ?
nicusorpaduraru.ro - da, ?
mihaelastoica.ro - parțial, ?

europarlamentari  PDL
==================
stolojan.eu - da (meniul nu), ?
monica-macovei.ro - nu, ?
traianungureanu-tru.blogspot.com - da, ?
cristianpreda.ro - da, da
marian-jean-marinescu.oltenia.ro - nu, ?
matulaiosif.ro - parțial, ?


TOTAL PDL:  21 saituri , 52% folosesc diacritice

Este de remarcat creșterea mare a procentului saiturilor care folosesc diacritice și care aparțin grupării PDL! E drept că, față de sondajul precedent, de data asta m-am uitat pe mai multe saituri PDL - pe care le-am găsit destul de greu, deoarece nu au linkuri nicăieri!  Celelalte grupări politice au stagnat !

Iar la final, o observație fără nici o legătură cu cele scrise pînă acum: foarte puține femei sînt promovate de către partidele politice ! Din vizitarea saiturilor politice de mai sus am observat că lipsește cu desăvîrșire promovarea politicienilor femei pe internet și, dacă mă gîndesc mai bine, ceea ce se întîmplă este reflectarea situației din viața reală ! Faptul este regretabil, deoarece prezența mai multor femei în politică ar putea aduce o echilibrare și o creștere a calității  vieții politice românești și, pînă la urmă, a vieții românilor în general!

marți, 12 aprilie 2011

primul zbor in spatiu

Astăzi se împlinesc 50 de ani de la primul zbor al unui om în spațiul cosmic. Yuri Gagarin a plecat în aventura sa de la baza de rachete Tyuratam din Kazahstan ( Cosmodromul Baikonur de azi ) la 07:08 GMT , 12 aprilie 1961. Cuvîntul spus de Yuri la plecare, înainte de lansare, a fost "Poyekhali" ( Să mergem ).

Zborul în capsula Vostok1 a durat 108 minute, Yuri trecînd peste Uniunea Sovietică, Oceanul Pacific, Strîmtoarea Magellan, Atlantic, Africa, Orientul Mijlociu. Aterizarea a avut loc în regiunea Saratov și prima persoană pe care a întîlnit-o după aceea a fost un fermier uluit care, totuși, nu a uitat legile ospitalității și i-a oferit cosmonautului lapte și pîine.

Indiferent de locul în care trăiesc oamenii, de sistemul politic sau de rivalități, Yuri Gagarin este celebrat ca un erou al Omenirii intrînd definitiv în legenda explorării spațiului cosmic. Yuri Gagarin a călătorit în toată lumea după istoricul zbor, lăsînd urme adînci în memoria colectivă a oamenilor. Pînă și americanii au fost extraordinar de influențați de cosmonautul sovietic. Ca exemplu, mă gîndesc la ceva ce mi-a plăcut mie întotdeauna, franciza Star Trek : Gagarin apare des în filmele Star Trek , numele lui fiind purtat de diverse nave stelare, de planete, sisteme solare, centuri de radiații, alte fenomene cosmice. Și credeți-mă, în Star Trek nimic nu este numit la întîmplare și foarte puține nume sînt folosite de mai multe ori ! De asemenea, programul spațial Apollo american a fost puternic impulsionat de reușita lui Yuri Gagarin. Englezii vor celebra și ei aniversarea a 50 de ani de la primul zbor în spațiu și vor amplasa o statuie a lui Gagarin în Mall, pe 14 iulie, lîngă celebrul englez- Căpitanul James Cook ( unul dintre cei mai mari exploratori englezi ). Google onorează , de asemenea, realizarea cosmonautului rus printr-un logo special. Muzee, centre spațiale și ziare din întreaga lume onorează, la rîndul lor, cei 50 de ani trecuți prin articole, evenimente, diverse manifestări specifice fiecărei instituții în parte.

Există și un sait, firstorbit.org, care pune la dispoziție gratuit un film de peste o oră cu ceea ce ar fi văzut Yuri Gagarin în timpul zborului său.  Imaginile sînt însoțite de muzică ambientală și de convorbirile originale dintre cosmonaut și Pămînt.



yuri gagarin


gagarin-capsula vostok1


capsula vostok1


statuia lui yuri gagarin de la londra



yuri gagarin si primul ministru britanic harold mcmillan
( Yuri Gagarin și primul ministru britanic Harold McMillan )

logo-ul google in onoarea lui yuri gagarin