Friday, June 29, 2012
ghid de redactare pentru lucrarile de diploma sau masterat
În legăturaă cu citatele din alți autori, acest ghid precizează: Dacă citatul nu depăşeşte 3-4 rânduri, poate fi inclus în corpul textului cu ghilimele. Dacă citatul este mai mare de 4 rânduri, el va constitui un text separat, cu spaţiul dintre rânduri micşorat, plasat mai în interiorul paginii faţă de restul textului şi eventual cu corp de literă (font) mai mic. În acest caz, nu se folosesc ghilimelele.
În legătură cu sursele lucrării, ghidul precizează: Autorul lucrării de licenţă sau de masterat este obligat să citeze toate sursele bibliografice pe care le-a folosit, altfel va fi învinuit de plagiat. Sursele bibliografice incluse în lucrare trebuie să se regăsească în lista finală. De asemenea, autorii incluşi pe lista bibliografică trebuie să fie citaţi în textul lucrării sau în notele de subsol. Lista trebuie să fie organizată în ordinea strict alfabetică a numelor autorilor. Dacă lucrarea citată are mai mulţi autori, vor fi citaţi toţi. În schimb, la notele de subsol, dacă numărul autorilor este mai mare de trei, după menţionarea primului autor, ceilalţi se vor insera sub eticheta et al. (et alii) sau ş.a. (şi alţii/şi altele). Bibliografia de la sfârşitul lucrării va fi prezentată în ordine alfabetică şi redactată astfel:
1.Autorul (Nume, prenume)
2.Titlul lucrării (boldat sau cu litere italice)
3.Editura
4.Locul apariţiei lucrării
5.Anul apariţiei lucrării
Între elementele unei referinţe bibliografice, atât din lista finală, cât şi din notele de subsol, se folosesc virgule.
Referitor la notele de subsol se precizează: În notele de subsol pot apărea precizări, comentarii (uneori polemice) şi cel mai frecvent surse bibliografice. Notele de subsol (footnotes) se realizează pe calculator prin succesiunea: Insert, Reference, Footnote, după ce s-a fixat cursorul în text în locul unde vreţi să apară nota de subsol. Din setarea calculatorului ele au font 10. În notele de subsol (atunci când se referă la o sursă bibliografică), în afara celor menţionate la bibliografie, se adaugă şi numărul paginii/paginilor, ca în exemplul:
Olteanu, Theodor, Istoria culturii europene, Editura ERA, Bucureşti, 2001, p. 275
Pentru simplificarea notelor de subsol, se folosesc, în practica redactării unei lucrări ştiinţifice, o serie de notări cu caracter internaţional, unele dintre ele abreviate (scrise cu caractere italice):
- Op.cit. (lat. opus citatum = opera citată) se foloseşte pentru a cita o singură lucrare a unui autor. Prima oară, trimiterea se face în întregime, iar a doua oară se foloseşte: Op.cit., [pagina/paginile];
- Idem (lat. acelaşi) se foloseşte în cazul în care autorul este acelaşi ca în nota precedentă, dar este citat cu altă lucrare. Idem substituie numele autorului: Idem, [numele lucrării], [pagina/paginile];
- Ibidem (lat. tot acolo, în acelaşi loc) apare atunci când există trimiteri succesive la acelaşi autor şi aceeaşi lucrare: Ibidem, [pagina/paginile]. Dacă între prima trimitere şi următoarea s-a intercalat o altă notă, menţiunea Ibidem nu mai este valabilă;
- Apud (lat. după, la) se întrebuinţează când se citează un autor citat de un altul (sursă de mâna a doua);
- Cf. (lat. confer = compară) se foloseşte pentru a indica o comparaţie între paragrafe diferite de izvoare, între puncte de vedere diferite sau asemănătoare.
Referitor la cuprinsul lucrării, ghidul precizează: Conţinutul este partea cea mai consistentă a corpului lucrării (circa 75-80%). Există mai multe tipuri de lucrări: lucrări de sinteză/de compilaţie (care trec în revistă rezultatele unei vaste cercetări ştiinţifice într-un anumit domeniu), lucrări aplicative (în care primează o aplicaţie practică) şi lucrări teoretice (în care primordială este o investigaţie de natură teoretică). Toate aceste tipuri presupun modalităţi diferite de abordare.
În funcţie de tipul de lucrare, ponderea secţiunilor poate fi diferită. Astfel, o lucrare aplicativă va insista mai mult asupra metodei decît asupra rezultatelor. Contează mai mult modul cum a fost concepută aplicaţia decît funcţionalitatea ei. Într-o lucrare de orientare teoretică, mai dezvoltată va trebui să fie secţiunea de rezultate, unde se scoate în evidenţă contribuţia originală a candidatului, decît secţiunea de metode, care poate fi o trecere în revistă a arsenalului teoretic ce constituie eşafodajul dezvoltării temei.
În partea teoretică a lucrării se vor prezenta principalele teorii privind cercetarea întreprinsă, precum şi contribuţia proprie a candidatului, care poate consta în noi interpretări, conexiuni sau – de ce nu? – în avansarea unei teorii originale. Această parte a tezei trebuie să demonstreze capacitatea candidatului de a selecta cele mai relevante surse bibliografice şi de a-şi formula propriul punct de vedere asupra subiectului studiat.
Dacă există o parte practică a lucrării, aceasta (inclusiv anexele) nu trebuie să depăşească 50% din numărul total al paginilor. Ea va fi o ilustrare a teoriei expuse anterior.
Este necesar ca lucrarea, în conţinutul ei, să aibă o organizare logică prin înlănţuirea capitolelor şi să demonstreze capacitatea absolventului de a aplica în mod creativ cunoştinţele teoretice dobândite, precum şi de a selecta sursele bibliografice relevante şi consacrate în domeniul cercetat. În niciun caz lucrarea nu va fi o înşiruire de citate din diverşi autori, oricât de valoroşi şi de relevaţi pentru tema propusă ar putea fi aceştia.
(În documentul pdf inclus mai jos pentru trecerea de la o pagină la alta utilizează rotița mouse-ului! Dacă scrisul apare prea mic accesează documentul în format pdf la adresa indicată la sfîrșitul acestui articol).
Legătura spre fișierul pdf complet este AICI(click)
Sunday, January 1, 2012
Publicitatea în mediul online din România
UPDATE 2022: In timpul care s-a scurs de la publicarea initiala a acestui articol lucrurile s-au inrautatit considerabil. Acum nu mai pot scapa de reclame decat utilizand extensii firefox hardcore - ca sa zic asa - gen noscript sau umatrix, iar traficul de net utilizat de reclame este circa 80% din traficul total! Efortul de a scapa de publicitate s-a marit de 3-4 ori, dar macar am satisfactia ca n-am mai vazut o reclama pe net sau youtube sau orice alt site de mai bine de 10 ani!
=============
La mulți ani! În anul ce vine e timpul să-ți faci singur(ă) un cadou și să-ți iei înapoi aproape jumătate din traficul de internet pe care ți-l fură companiile și să-ți iei înapoi aproape jumătate din timpul pe care ți-l fură aceleași firme.
Poate că volumul traficului de date pe care-l faci pe internet nu prea te interesează, în schimb te interesează în mod sigur cum să faci ca toate paginile de internet să ți se încarce mai repede și să nu mai pierzi timp prețios! Iar dacă abonamentul pe care-l plătești ține seama de trafic atunci te interesează și volumul traficului de date: de ce să plătești la sfîrșit de lună 30 de euro cînd poți plăti doar 17 de exemplu ?
Am testat 15 saituri românești, luate la întîmplare din top 20 trafic.ro, în privința timpului de încărcare (în secunde), al volumului traficului de date (în KB) și al numărului cererilor HTTP efectuate la încărcarea saitului (evident, cu cît numărul de schimburi HTTP între browser și sait este mai mare, cu atît timpul și volumul traficului sînt mai mari ).
Am mai testat și două saituri de top - ale CNN și Wall Street Journal - în aceleași privințe, spre a face o comparație cu saiturile românești.
Testele au fost efectuate în 3 etape:
- etapa 1. Nu s-a intervenit în nici un fel asupra browserului și a legăturii la internet.
-etapa 2. S-a folosit extensia AddBlock (disponibilă gratuit pentru Opera, Internet Explorer, Firefox, Chrome).
-etapa3. S-a folosit extensia AddBlock în combinație cu utilizarea unui server DNS instalat și configurat pe calculatorul propriu. Acest lucru implică setarea proprietăților adaptorului de rețea în Panoul de control astfel încît la rubrica server DNS să fie trecut 127.0.0.1 Într-un post mai vechi am descris modul de instalare al serverului BIND pe o mașină Windows.
În toate etapele au fost utilizate browserul Firefox și extensia YahooSlow. Captura de ecran de mai jos este sugestivă:
Datele principale sînt prezentate în tabelul de mai jos: pentru fiecare sait încercat sînt trecute timpul de încărcare în secunde, numărul cererilor HTTP și volumul traficului în KB. Rubricile pentru sait corespund etapei 1 acolo unde este doar numele saitului, etapei 2 acolo unde este [numele saitului+adblock] și etapei 3 acolo unde este [numele saitului+adblock+dnsblock].
| sait | timp incarcare (s) | trafic (KB) | numar cereri HTTP |
| adevarul.ro | 12,74 | 2573,30 | 292,00 |
| adevarul.ro+adblock | 12,35 | 1804,40 | 278,00 |
| adevarul.ro+adblock+dnsblock | 8,86 | 1360,50 | 241,00 |
| antena1.ro | 19,00 | 4310,50 | 373,00 |
| antena1.ro+adblock | 17,38 | 3550,90 | 349,00 |
| antena1.ro+adblock+dnsblock | 9,06 | 3018,10 | 292,00 |
| antena3.ro | 15,42 | 6193,90 | 259,00 |
| antena3.ro+adblock | 9,37 | 4843,40 | 227,00 |
| antena3.ro+adblock+dnsblock | 7,28 | 4213,10 | 200,00 |
| cancan.ro | 16,27 | 8471,90 | 410,00 |
| cancan.ro+adblock | 21,27 | 7619,20 | 341,00 |
| cancan.ro+adblock+dnsblock | 9,99 | 7088,20 | 330,00 |
| cinemagia.ro | 9,82 | 2177,10 | 155,00 |
| cinemagia.ro+adblock | 7,82 | 1399,10 | 148,00 |
| cinemagia.ro+adblock+dnsblock | 5,21 | 1108,20 | 132,00 |
| ele.ro | 10,81 | 4004,40 | 301,00 |
| ele.ro+adblock | 9,85 | 3852,30 | 278,00 |
| ele.ro+adblock+dnsblock | 8,48 | 3717,30 | 268,00 |
| eva.ro | 9,51 | 3636,40 | 329,00 |
| eva.ro+adblock | 9,44 | 3616,30 | 317,00 |
| eva.ro+adblock+dnsblock | 6,11 | 3513,30 | 311,00 |
| gandul.info | 24,76 | 3612,10 | 266,00 |
| gandul.info+adblock | 15,00 | 3446,20 | 232,00 |
| gandul.info+adblock+dnsblock | 7,74 | 418,40 | 198,00 |
| gsp.ro | 24,00 | 6636,40 | 424,00 |
| gsp.ro+adblock | 13,77 | 4332,80 | 334,00 |
| gsp.ro+adblock+dnsblock | 14,84 | 3779,90 | 340,00 |
| hotnews.ro | 9,82 | 2941,60 | 218,00 |
| hotnews.ro+adblock | 10,20 | 2668,30 | 201,00 |
| hotnews.ro+adblock+dnsblock | 6,88 | 1917,60 | 165,00 |
| libertatea.ro | 11,29 | 4994,40 | 364,00 |
| libertatea.ro+adblock | 10,74 | 4449,20 | 300,00 |
| libertatea.ro+adblock+dnsblock | 5,73 | 3845,40 | 279,00 |
| okazii.ro | 5,28 | 676,00 | 96,00 |
| okazii.ro+adblock | 4,77 | 586,90 | 92,00 |
| okazii.ro+adblock+dnsblock | 4,19 | 550,70 | 90,00 |
| protv.ro | 14,27 | 5089,40 | 253,00 |
| protv.ro+adblock | 14,15 | 4835,30 | 234,00 |
| protv.ro+adblock+dnsblock | 5,26 | 2207,00 | 135,00 |
| sport.ro | 12,76 | 6025,90 | 328,00 |
| sport.ro+adblock | 13,22 | 5471,50 | 309,00 |
| sport.ro+adblock+dnsblock | 7,14 | 2612,80 | 180,00 |
| trilulilu.ro | 11,99 | 1723,50 | 174,00 |
| trilulilu.ro+adblock | 9,16 | 1480,40 | 149,00 |
| trilulilu.ro+adblock+dnsblock | 6,18 | 948,90 | 113,00 |
| cnn.com | 4,10 | 731,00 | 99,00 |
| cnn.com+adblock | 2,84 | 604,20 | 87,00 |
| cnn.com+adblock+dnsblock | 2,38 | 591,40 | 85,00 |
| wallstreet journal | 5,29 | 1377,80 | 139,00 |
| wallstreet journal+adblock | 6,60 | 1360,00 | 136,00 |
| wallstreet journal+adblock+dnsblock | 5,00 | 1271,30 | 123,00 |
Reducerile pe care le obții în privința traficului, timpului de încărcare și numărului cererilor HTTP - în procente - sînt prezentate în tabelul de mai jos.
Practic, tabelul îți prezintă, de exemplu, cu cît la sută se încarcă mai repede o pagină web în cazul folosirii extensiei AddBlock sau a combinației dintre AddBlock și un server DNS local (sau cu cît se reduce timpul de așteptare pînă la încărcarea completă sau cu ce procent crește "viteza internetului" ) sau cu cît la sută este mai mic traficul de date în aceleași condiții .
| reducere | |||
| sait | cereri HTTP (%) | trafic (%) | timp incarcare (%) |
| adevarul.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| adevarul.ro+adblock | 4,79 | 29,88 | 3,06 |
| adevarul.ro+adblock+dnsblock | 17,47 | 47,13 | 30,48 |
| antena1.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| antena1.ro+adblock | 6,43 | 17,62 | 8,55 |
| antena1.ro+adblock+dnsblock | 21,72 | 29,98 | 52,34 |
| antena3.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| antena3.ro+adblock | 12,36 | 21,80 | 39,25 |
| antena3.ro+adblock+dnsblock | 22,78 | 31,98 | 52,76 |
| cancan.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| cancan.ro+adblock | 16,83 | 10,07 | -30,71 |
| cancan.ro+adblock+dnsblock | 19,51 | 16,33 | 38,59 |
| cinemagia.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| cinemagia.ro+adblock | 4,52 | 35,74 | 20,33 |
| cinemagia.ro+adblock+dnsblock | 14,84 | 49,10 | 46,94 |
| ele.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| ele.ro+adblock | 7,64 | 3,80 | 8,88 |
| ele.ro+adblock+dnsblock | 10,96 | 7,17 | 21,54 |
| eva.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| eva.ro+adblock | 3,65 | 0,55 | 0,73 |
| eva.ro+adblock+dnsblock | 5,47 | 3,39 | 35,75 |
| gandul.info | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| gandul.info+adblock | 12,78 | 4,59 | 39,41 |
| gandul.info+adblock+dnsblock | 25,56 | 88,42 | 68,75 |
| gsp.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| gsp.ro+adblock | 21,23 | 34,71 | 42,65 |
| gsp.ro+adblock+dnsblock | 19,81 | 43,04 | 38,17 |
| hotnews.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| hotnews.ro+adblock | 7,80 | 9,29 | -3,86 |
| hotnews.ro+adblock+dnsblock | 24,31 | 34,81 | 29,98 |
| libertatea.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| libertatea.ro+adblock | 17,58 | 10,92 | 4,88 |
| libertatea.ro+adblock+dnsblock | 23,35 | 23,01 | 49,22 |
| okazii.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| okazii.ro+adblock | 4,17 | 13,18 | 9,73 |
| okazii.ro+adblock+dnsblock | 6,25 | 18,54 | 20,66 |
| protv.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| protv.ro+adblock | 7,51 | 4,99 | 0,82 |
| protv.ro+adblock+dnsblock | 46,64 | 56,64 | 63,12 |
| sport.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| sport.ro+adblock | 5,79 | 9,20 | -3,61 |
| sport.ro+adblock+dnsblock | 45,12 | 56,64 | 44,02 |
| trilulilu.ro | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| trilulilu.ro+adblock | 14,37 | 14,11 | 23,60 |
| trilulilu.ro+adblock+dnsblock | 35,06 | 44,94 | 48,41 |
| cnn.com | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| cnn.com+adblock | 12,12 | 17,35 | 30,64 |
| cnn.com+adblock+dnsblock | 14,14 | 19,10 | 42,03 |
| wallstreet journal | 0,00 | 0,00 | 0,00 |
| wallstreet journal+adblock | 2,16 | 1,29 | -24,90 |
| wallstreet journal+adblock+dnsblock | 11,51 | 7,73 | 5,39 |
Pentru saiturile românești din top 15 trafic.ro, graficele timpului mediu de încărcare ( pe scurt și simplu - graficul "vitezei de internet" ) , traficului mediu efectuat și numărul mediu al cererilor HTTP sînt prezentate mai jos:

(trafic, cu cît este mai mare, cu atît e mai rău)
(timp, cu cît este mai mare, cu atît mai rău)
(cereri http, cu cît sînt mai multe, cu atît este mai rău)
Se spune că datele prezentate în imagini fac cît o mie de tabele, iar cele 3 imagini de mai sus demonstrează clar cît ești furat de reclamele de pe internet. Cauza este încărcarea excesivă a paginilor cu reclame, introducere de lucruri neesențiale sau redundante, coduri javascript de urmărire - toate în dorința de a obține profituri cît mai mari sau de a obține date demografice care se pot valorifica ( tot pe bani, bineînțeles; de exemplu o bază de date de circa un milion de utilizatori costă între 10000 și 100000 euro, în funcție de complexitatea și exactitatea ei). O altă cauză este totala lipsă de respect pentru utilizatori. Și încă o cauză este amatorismul celor care au făcut codul web care stă în spatele acestor saituri ( programatori de doi bani, bă neică! ).
Așadar, în special cei cu dispozitive mobile care suportă javascript sau flash ( tablete, smartphone ) conectate la internet prin rețelele mobile plătesc jumătate din factura la net pentru nimic ( cred că majoritatea planurilor tarifare în cazul lor se bazează pe traficul efectuat )!
Spre deosebire, urmărește datele pentru saiturile CNN și WallStreet Journal, 2 saituri din afară. Timpul de încărcare fără nici o extensie sau blocare este de circa 4 secunde - o diferență astronomică față de saiturile românești - iar traficul de date este foarte mic - mai mic chiar și decît traficul saiturilor românești cu toate reclamele blocate. Folosirea extensiei AddBlock sau/si a serverului local DNS în cazul celor două saituri de mai sus duce la timpi foarte mici de încărcare- timpi pe care saiturile românești nu-i vor atinge niciodată- iar traficul de date rămâne aproximativ constant, ceea ce denotă că saiturile de vîrf străine au un conținut la obiect spre deosebire de varza prezentă pe saiturile românești - românești cu numele, majoritatea au meniuri în englezo-română și nici nu știu ce-s alea diacritice.
Saturday, August 6, 2011
multiculturalism
Să spun cîte ceva despre cum înțeleg maghiarii, cu adevărat, drepturile minorităților sau așa zisul multiculturalism - care, de fapt, s-a dovedit un eșec total în Europa și peste tot.
Povestea e următoarea: după ce Transilvania a fost cedată Ungariei în august 1940 ( Dictatul de la Viena ) toți învățătorii români au fost mătrășiți, iar unii chiar împușcați, iar în locul lor au venit unguri, indiferent de procentul populației românești. Nici satul mamei din Maramureș n-a făcut excepție. Din acel moment, nici un copil nu avea voie să folosească limba română la școală - fiind aspru pedepsit dacă era auzit de învățătorul ungur. Limba maghiară trebuia învățată cu forța, temele trebuiau făcute în maghiară iar elevii erau pedepsiți cu bătăi îngrozitoare dacă nu știau să recite perfect și pe de rost lecțiile maghiare. Mulți copii au fost nenorociți pe viață în urma acelor bătăi și au rămas infirmi, cu defecte fizice sau cu sechele psihice profunde și aici nu e nici o exagerare. De altfel, mama spune că era așa de terorizată că în trei ani n-a reușit să învețe niciodată cum trebuie ungurește și toate lecțiile le făcea ca un robot. De abia mult timp după aia, după ce i-a trecut teroarea inspirată de învățătoarea maghiară, a reușit să vorbească și să înțeleagă mai bine maghiara, dar niciodată n-a vorbit-o cu plăcere.
Peste ani și ani, cînd mergeam în vacanțe în Maramureș totul era fain pînă intrai într-un magazin în care vînzător era un cetățean sau o cetățeancă ungur ! Nici de-al naibii nu găseai ce trebuie în limba română, mai ales că era pe vremea crizelor de produse din timpul lui Ceaușescu. Așa că vrînd-nevrînd începea maică-mea să turuie pe ungurește și, ce să vezi, iată cum apăreau miraculos produsele de sub tejghea: unt, zahăr, toate bunătățile care se dădeau românilor pe cartele ! Și ce binevoitori erau vînzătorii cu noi - așa-zișii unguri! :)
De altfel, în Satu-Mare - unde erau chiar și mai mulți unguri decît în Baie ( Baia Mare ) - chiar și cerșetorii de 7-8 ani ( da, erau din ăștia și pe vremea lui Ceaușescu ) cerșeau în maghiară și dacă le răspundeai în română se uitau cu scîrbă la tine. O dată i-am spus unuia că-i dau o hărtie de 5 lei dacă vorbește românește, dar parcă i-aș fi turnat dracului agiazmă pe creștet : a plecat boscorodind cu baszom.. și alte drăcovenii ungurești și uitîndu-se ca la niște rîioși de români ce eram!
La fel și în armată, nici un ungur ( toți erau din Covasna sau Harghita ) nu vorbea românește de bună-voie și numai supuși unor amenințări mari scoteai de la ei ceva pe limba română - pe care mulți o vorbeau ca la radio, foarte corect, dar numai cînd aveau ei chef sau interes ! Să vezi cu ce drag vorbeau o limbă română perfectă atunci cînd trebuiau să solicite o permisie și sergentul nu le-o acorda decît dacă vorbeau românește ! :) Trebuie să recunosc că mulți unguri, în special politicienii care trăiesc la București, vorbesc româna mai bine decît 99% dintre români - fapt esențial pentru ei , pentru a nu putea interpreta nimeni greșit sau după ureche spusele lor răspicate !
Friday, July 15, 2011
carmen toma u23
Nu-i așa că un rezultat bun al unui sportiv român, la o competiție importantă, face cît 'nșpe-mii de reclame stupide ale madamei Udrea pentru promovarea României? Și asta mai ales cînd sportivul este o ea care arată și bine!
Saturday, June 4, 2011
soldati germani-soldati rusi
Și germanii și rușii s-au purtat foarte bine și corect, în special cu copiii. Le făcea plăcere să se joace cu ei și le făceau cadou diverse mărunțișuri aflate prin buzunarele lor. Și germanii și rușii le dădeau din rația lor copiilor care rîvneau la bunătăți.
Diferența principală a fost că de la germani mama a primit dulciuri căte nu mîncase ea în toată viața ei pînă atunci, iar de la ruși, care erau mai săraci, dar foarte darnici, a primit în special pîine bună și de mîncare.
După '89, am căutat destul de mult un pachet străin cu dulciuri Maoam originale, produse în Germania de aceeași firmă care livra în timpul războiului dulciuri pentru soldații germani. Oare cum or fi fost bomboanele alea fabricate în '44, fără E-uri, fără adaosuri artificiale, dacă gustul lor n-a fost uitat 45 de ani?
Monday, May 23, 2011
Nicolae Ceausescu 23 august
Împlinirea a 22 de ani de la istoricul Congres al IX-lea al Partidului Comunist Român, cînd, printr-o magistrală opţiune patriotică a tuturor comuniştilor, a întregului popor, a fost ales în fruntea partidului tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — marele erou şi ctitor al României de astăzi — a constituit un moment de importanţă excepţională în viaţa partidului, a întregii noastre naţiuni, marcînd o etapă nouă in dezvoltarea societăţii româneşti spre trepte tot mai înalte de progres şi civilizaţie. Aniversarea acestui strălucit eveniment a avut loc sub semnul uriaşelor transformări pe care le-a cunoscut întreaga societate în aceşti ani şi în atmosfera de puternică angajare a comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii pentru a da viaţă hotârîrilor de mare însemnătate adoptate de înaltele foruri de partid şi de stat, ale democraţiei muncitoreşti, revoluţionare.
![]() |
| Nicolae Ceuşescu |
Tot ce s-a realizat în aceste decenii de edificare a societăţii socialiste în ţara noastră este organic legat de activitatea multilaterală desfăşurată de întregul nostru popor, de rolul hotărîtor al secretarului general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, nu numai în elaborarea strategiei de dezvoltare economico-socială a României, ci şi în transpunerea în viaţă a acestei strategii. În această mare deschidere spre cunoaştere şi progres a României de astăzi, un rol de frunte l-au avut dezvoltarea impetuoasă a ştiinţei şi tehnicii româneşti, a cercetării ştiinţifice şi tehnologice proprii, ridicarea acestora la rang de politică de stat şi transformarea lor într-o veritabilă forţă de producţie, toate acestea datorită contribuţiei de înaltă valoare a tovarăşei academician doctor inginer ELENA CEAUŞESCU, eminent om politic şi savant de renume mondial, care, în fruntea Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învâţămîntului, a Comitetului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, a îndrumat şi orientat cercetarea ştiinţifică româneasca spre acele domenii de interes vital pentru economia noastră, în conconcordanţă cu politica partidului şi statului nostru.
Evenimentul în perspectiva căruia se desfăşoară ample activităţi in plan economic şi social este, aşa cum se ştie, Conferinţa Naţională a Partidului, care va analiza şi adopta hotărîri de cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea economico-socială a ţării, pentru perfecţionarea continuă a întregii noastre societăţi şi pentru în-făptuirea programelor stabilite de partid în diferite domenii.
Din perspectiva Conferinţei Naţionale a Partidului, principalele momente politice din viaţa poporului nostru sînt: Congresul educaţiei politice şi culturii socialiste, aniversarea revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialista; ne pregătim, de asemenea, să întîmpinăm cea de-a 40-a aniversare a proclamării Republicii. Toate aceste evenimente vor prilejui organizarea a numeroase acţiuni politico-ideologice şi cultural-educative ce vor evidenţia stadiul actual şi de perspectivă al formării omului nou, constructor conştient şi devotat al socialismului şi comunismului, vor pune mai puternic în lumină bogatele şi glorioasele tradiţii de luptă ale Partidului Comunist Român şi ale poporului nostru, însemnătatea istorică a Zilei de 23 August, profundele transformări revoluţionare petrecute în ultimii 43 de ani şi îndeosebi în perioada de măreţe înfăptuiri inaugurată de Congresul al IX-lea al P.C.R.
Fără îndoială, aceste manifestări vor determina o şi mai puternică angajare a maselor la înfăptuirea obiectivelor şi sarcinilor de dezvoltare economico-socială pe acest an şi pe întregul cincinal 1986—1990, marcînd o etapă nouă, superioară, în afirmarea umanismului revoluţionar, în creşterea rolului şi resresponsabilităţii întregului popor la făurirea prezentului socialist şi viitorului comunist al naţiunii noastre.
Tineretul patriei noastre, educat şi format la marea şcoală a muncii pentru ţară, animat de dorinţa sinceră de a fi, mereu în primele rînduri, de a-şi consacra puternicul lui romantism revoluţionar, întreaga pasiune şi pricepere, va răspunde „prezent" în marea bătălie pentru realizarea celor mai grandioase obiective ce au stat vreodată în faţa României.
Prezenţă permanentă în viaţa social-politică a patriei noastre, tînăra generaţie, organizaţia sa revoluţionară, urmînd îndemnul partidului, al secretarului său general, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, nu vor precupeţi nici un efort pentru a-şi onora prin muncă statutul de demnitate şi împlinire profesională conferit de societatea noastră, pentru a răspunde cu cinste încrederii şl responsabilităţilor sporite, conferite de partid şi popor.
În imediata apropiere a măreţelor evenimente din viaţa partidului şi poporului nostru, toţi tinerii — români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi —, strîns uniţi în jurul partidului, al secretarului său general, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, sînt deplin hotărîţi să traducă în viaţă în mod exemplar orientările şi indicaţiile tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, să îndeplinească fără şovăire istoricele hotărîri ce vor fi adoptate la viitoarele forumuri ale democraţiei noastre muncitoreşti, revoluţionare, cu îndreptăţită credinţă că numai astfel îşi pot asigura un viitor liber şi fericit, pe măsura idealurilor pentru care s-au jertfit înaintaşii noştri.
Gheorghe Badea
(articol din Ştiinţă şi Tehnică, nr.8, 1987)
Friday, April 29, 2011
fonturi cu diacritice
Dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed ! Dacă omul nu are fontul potrivit pentru afișarea diacriticelor atunci vine fontul la el !
Configurarea unui server Apache pentru a furniza un font care conține caracterele românești:
1. Descarci fonturile DejaVu Sans ( fonturile fără serife sînt cele mai potrivite pentru afișarea textului pe monitoarele calculatoarelor ). Varianta DejaVuLGC conține și caracterele românești corecte adăugate chiar de un român prin 2004..
2. Dacă preferi, poți modifica fontul folosind fontforge ( disponibil pentru Linux ). Poți scoate anumite caractere pe care nu le vei folosi niciodată și astfel vei micșora mărimea fișierelor!
3. Salvezi 2 versiuni ale fiecărui font: una în format eot ( pentru Internet Explorer < 9 ) și una în format ttf acceptat de majoritatea browserelor. De asemenea vei comprima versiunea ttf in format gzip și o salvezi cu extensia .gz.
4. Încarci fonturile pe server. Vei avea 3 fișiere: varianta ttf, varianta eot și varianta ttf comprimată.
5. Configurezi fișierul .htaccess astfel:
RewriteEngine On
#verificare acceptare gzip
RewriteCond "%{HTTP:Accept-Encoding}" "gzip.*deflate|deflate.*gzip"
#verificare daca numele fisierului se termina in ttf
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME} "\.(ttf)$"
#verifica daca exista versiunea fisierului cu numele terminat in .gz
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME}.gz -s
#daca da, atunci redirectioneaza browserul catre varianta comprimata
RewriteRule ^.*$ %{REQUEST_URI}.gz [L]
#trimitere header corect
AddEncoding gzip .gz
ForceType "application/x-font-ttf"
</FilesMatch>
RewriteEngine On
#verif. gz
RewriteCond "%{HTTP:Accept-Encoding}" "gzip.*deflate|deflate.*gzip"
#fiser eot
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME} "\.(eot)$"
#exista varianta gz
RewriteCond %{REQUEST_FILENAME}.gz -s
#redirectionare catre varianta gz
RewriteRule ^.*$ %{REQUEST_URI}.gz [L]
#header corect
AddEncoding gzip .gz
ForceType "application/vnd.ms-fontobject"
Pentru fișierul eot, varianta comprimată gzip aduce modificări minore ale mărimii, pe cînd pentru fișierul ttf varianta comprimată aduce micșorarea mărimii chiar de 2 ori. Oricum, ceea ce fac rîndurile de mai sus este să instruiască serverul apache să furnizeze headerele corecte pentru tipurile ttf și eot și să transmită varianta comprimată a acestor fișiere în caz că există ( avantaj la economia de trafic )!
6. Introduci în pagina web sau în foaia de stil următoarele:
@font-face {
font-family: 'DejaVuSans';
src: url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.eot');
src: url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.eot?#iefix') format('eot'),
url('http://domeniultau.tld/cale-font/DejaVuLGCSans.ttf') format('truetype');
font-weight: normal;
font-style: normal;
}
Mai sus am declarat fontul generic DejaVuSans ( poți să-l numești cum vrei ) și am stabilit că acest font poate fi găsit la adresa unde se află fișierele eot și ttf încărcate la pasul 4.
7. Pentru orice element al saitului ( paragraf, titluri, etc ) , deci pentru p, div, a, h1, etc care va fi afișat folosind fontul care suportă diacritice vei folosi în foaia de stil numele fontului generic creat mai sus. Exemplu:
vreau ca toate paragrafele să fie afișate folosind acest font, deci voi scrie în foaia de stil ceva de genul
p { font: 0.9em/0.9em "DejaVuSans",............} .
Observații: Am ales fontul DejaVu pentru că este un font cu licență liberă! Dacă vrei, poți să-l și modifici nu numai să-l folosesști! În plus, este un font destul de plăcut și textele se citesc foarte ușor ! Numărul sistemelor Windows care au acest font instalat este practic nul , deci de fiecare dată cînd cineva accesează saitul va descărca și fișierele fontului stocate pe server. Dacă acest font ar fi fost mai răspîndit, declarația din foaia de stil de mai devreme s-ar fi putut modifica astfel:
p { font:0.9em/0.9em "DejaVu Sans", DejaVuSans",..................}
astfel nemaifiind necesară descărcarea fișierelor stocate pe server.
Există și versiunile italic și bold ale fontului, în caz că vrei să le folosești ( nu mai trebuie să introduci în foaia de stil o declarație de forma font-style:italic care distorsionează fontul normal, ci folosești direct versiunea italic a fontului care este mai aspectuoasă decît fontul normal distorsionat artificial ).
Singurul dezavantaj al acestei metode este traficul suplimentar de pe server , dar acest dezavantaj este neglijabil, de exemplu, în cazul unor personalități politice sau publice care trebuie să respecte limba în care comunică cu cetățenii sau cu partenerii! De asemenea, saiturile de referință aparținînd instituțiilor publice trebuie să comunice corect cu cetățenii iar acest lucru presupune, printre altele, folosirea diacriticelor.
Și dacă tot a venit vorba de persoane și instituții publice, trebuie spus că saiturile Camerei Deputaților, Senatului, Președinției, televiziunii publice TVR folosesc scrierea cu diacritice, deci s-a remediat cît de cît situația descrisă de dl. Pruteanu AICI.
Eu personal, am verificat saiturile de pe primele poziții in clasamentul trafic.ro iar constatările sînt următoarele:
saitul - folosește sau nu diacritice
trilulilu.ro - da
sport.ro - nu
okazii.ro - nu
cancan.ro - da ( meniul principal nu, engleză )
forum.softpedia.com - nu
libertatea.ro - da
gsp.ro - da ( meniul principal nu )
220.ro - nu
a1.ro - nu ( meniuri în engleză )
tpu.ro - nu ( doar reclamele au diacritice )
click.ro - da ( meniurile principale nu )
prosport.ro - parțial
adevarul.ro - da (meniul principal nu )
stirileprotv.ro - nu
creativemonkeyz.com - nu ( neinteligibil )
antena3.ro - da ( meniul principal nu )
realitatea.net - da
acasa.ro - nu
gandul.info - da ( meniul principal nu )
ele.ro - nu
cinemagia.ro - da
protv.ro - nu
tvr.ro - da
hotnews.ro - nu
ejobs.ro - nu
De remarcat, saiturile trustului mediapro nu folosesc diacritice, ceea ce este tocmi contrariul unui slogan sau a unei emisiuni promovate de acest trust care sună "România, te iubesc!".
În total, 44% folosesc diacritice!
Din categoria politicienilor, am verificat din nou unele saituri aparținînd acestora iar situația este prezentată mai jos:
Rubricile sînt:
saitul - folosirea diacriticelor acum ( da sau nu ) - folosea diacritice înainte ( da sau nu )
PSD
====
psd.ro - parțial , parțial
mirceageoana.ro - nu, nu
nastasewordpress.com - nu, nu
ioniliescu.wordpress.com - nu, nu
ancaalexandrescu.ro/blog - sait dispărut
ecaterinaandronescu.wordpress.com - da, da
cristiandiaconescu.wordpress.com - da, da
dannica.ro - nu nu
nichita.ro (gheorghe nichita ) - da, da
constantinnita.wordpress.com - parțial, da
victorponta.ro - da, da
iliesarbu.ro - da, da
emilradumoldovan - sait suspendat
carmenmoldovan.ro - da, da
tituscorlatean.ro - da, da
oananiculescumizil.wordpress.com - da, nu
anabirchall.ro - nu, nu
europarlamentari PSD
===============
rovanaplumb.ro - nu, ?
ioanmirceapascu.ro - nu, ?
adrianaticau.ro - da, ?
corina cretu - da, da
daciana sarbu nu, nu
victorbostinaru.ro -da, ?
sabincutas.ro - da, ?
catalinivan.ro - nu, ?
ioanenciu.ro - nu, ?
viorica dancila - nu are sait
ciprian tanasescu - fără sait
TOTAL PSD: 24 saituri, 50% cu diacritice
================================
PNL
====
chiliman.ro - da ( meniul principal nu ), da
adrianstef.ro - nu, nu
crinantonescu.ro - nu, parțial
blogdecampanie.dragosdinca.ro/blog/ - nu, nu
uioreanu.ro - parțial, parțial
liviujicman.blogspot.com - da, da
dianatusa.ro - da, da
mihaivoicu.wordpress.com - da, da
tudor-chiuariu.ro - da, da
vladumarius.blogspot.com - da, da
razvanpop.ro/blog/ - da, nu
nistoran.ro - nu, nu
bolojan.wordpress.com - da, da
georgedumitrica.blogspot.com - sait șters, nu
tariceanu.ro - da, da
alinagorghiu.ro - nu, nu
antoneltanase.ro - parțial, da
victorionescu.wordpress.com - nu, nu
trofintudorel.ro - sait dispărut, nu
rares-manescu.ro - nu, nu
danga.ro/blog/ - nu, nu
europarlamentari PNL
==============
noricanicolai.ro - da, da ( în meniul principal nu )
valean.eu (adina valean ) - nu, da
renateweber.eu - nu, nu
ramona-manescu.ro - nu, nu
cristianbusoi.eu - da, da
TOTAL PNL: 25 saituri, 40% folosesc diacritice
=======================================
PDL
====
vasileblaga.ro - sait dispărut, nefuncțional
videanu.ro - nu, nu
turcanraluca.ro - nu, da
sulfinabarbu.ro - da, nu
liviunegoita.ro - da, nu
boureanu.ro - nu, nu
catalincroitoru.ro - da, da
gheorghe-stefan.ro - sait nefuncțional, ?
ridzi.ro - sait nefuncțional, da
paleologu.ro - sait nefuncțional, da
elenaudrea.ro/blog - da, nu
raduberceanu.ro - da, nu
ancaboagiu.ro - da, ?
funeriu.blogspot.com - parțial, ?
boghicevici.ro - nu, ?
mariastavrositu.ro - da, ?
boldeamihail.ro - da, ?
nicusorpaduraru.ro - da, ?
mihaelastoica.ro - parțial, ?
europarlamentari PDL
==================
stolojan.eu - da (meniul nu), ?
monica-macovei.ro - nu, ?
traianungureanu-tru.blogspot.com - da, ?
cristianpreda.ro - da, da
marian-jean-marinescu.oltenia.ro - nu, ?
matulaiosif.ro - parțial, ?
TOTAL PDL: 21 saituri , 52% folosesc diacritice
Este de remarcat creșterea mare a procentului saiturilor care folosesc diacritice și care aparțin grupării PDL! E drept că, față de sondajul precedent, de data asta m-am uitat pe mai multe saituri PDL - pe care le-am găsit destul de greu, deoarece nu au linkuri nicăieri! Celelalte grupări politice au stagnat !
Iar la final, o observație fără nici o legătură cu cele scrise pînă acum: foarte puține femei sînt promovate de către partidele politice ! Din vizitarea saiturilor politice de mai sus am observat că lipsește cu desăvîrșire promovarea politicienilor femei pe internet și, dacă mă gîndesc mai bine, ceea ce se întîmplă este reflectarea situației din viața reală ! Faptul este regretabil, deoarece prezența mai multor femei în politică ar putea aduce o echilibrare și o creștere a calității vieții politice românești și, pînă la urmă, a vieții românilor în general!





